luni, 13 iulie 2015

Siguranta si Incredere

Daca ar depinde de mine as intari foarte mult Politia Locala. As institui un program de pregatire pentru ca toti agentii sa poata sprinta :) . Stiti la ce ma refer, nu? La burta de bere, evident :) I-as dota pe cei care patruleaza cu biciclete exact ca aici iar pe unde este foarte mare aglomeratia, i-as dota cu Segway-uri, exact ca aici. In unele cartiere as institui patrule cu autospecialele clasice, sau chiar pe scutere. Si le-as schimba si uniformele, le-as face negre, pentru a fi mai impunatoare. Intregul demers, cred ca este absolut necesar la Galati, iar asta o spun pentru ca sunt eu insumi patit. Acum cateva saptamani, aproape o luna, in plin centrul orasului am trecut printr-un incident neplacut, ocazie cu care am ajuns sa apar si la ziar. (aici)

Nu pot spune ca detin statistici oficiale, dar senzatia generala in Galati este ca fenomenul criminalitatii stradale este in crestere. Si nu ma refer la faptul ca sunt batai sau ca se intampla talharii precum in anii '90, cand se smulgeau lantisoarele de la gat, dar exista un sentiment de neincredere, pe care nu il simt numai eu. Vocabularul in autobuz este de asemenea, mult mai violent decat in anii trecuti. Parca la fel si in trafic, conducem din ce in ce mai agresiv. Nu stiu de ce. In Ardeal toti soferii sunt foarte politicosi, chiar galanti. Mi se pare doar mie?

Totusi, si o veste buna: am primit scrisoare de la Politia Romana cum ca incidentul prin care am trecut si-a gasit o finalizare. Una dintre persoanele agresive a fost identificata si "atentionata". Eu unul sunt foarte multumit. Nu mi-as fi dorit cine stie ce amenzi sau alte sanctiuni foarte drastice, mi-am dorit doar sa nu ramana asa; persoanele respective sa stie ca, in timpul serviciului, trebuie sa aiba o conduita civilizata, iar daca nu, vor fi contactati de Politie. A doua oara, probabil vor primi si o amenda. Va indemn pe toti sa luati atitudine, putem schimba lucrurile putin cate putin. Si va vand si un pont: daca doriti sa faceti o sesizare la Politie, mai nou o puteti face direct online. Chiar e mai recomandat asa, credeti-ma. 

O saptamana super-productiva va doresc!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc pentru comentariul adaugat. Foarte constructiv!

Despre blog

Imagineaza-ti ca faci ca un cocktail cu gust de administratie, urbanism, societate civila din Galati, ONG-uri, putina politica si antreprenoriat. Se amesteca totul cu poze cu labradori, DIY si se adauga cugetari adanci. Se presara foarte putina politica internationala si nu foarte multa economie, cat sa nu fie prea iute. Se bea doar seara, nu se amesteca decat eventual cu bere, si doar in locul special amenajat pentru conversatii inteligente.