Cu ce ne incalzim la iarna?

foto: Viata Libera

Scurta analiza, din punctele de vedere amintite in spatiul public, cu privire la propunerea administratorului judiciar, Sinan Mustafa, de mentinere a sistemului centralizat de termoficare, in functie.

DISCLAIMER: Personal, detin centrala termica de apartament, iar in conditiile actuale nu as opta pentru sistemul centralizat. De asemenea, nu detin interese de afaceri in zona termoficarii si nici nu am rude care sa aiba astfel de interese. Ceea ce am scris mai jos este o analiza cat am putut de obiectiva. Acest articol se dedica atat factorilor decidenti cat si publicului larg.

Din punctul de vedere al riscului.

Daca este vorba despre "riscuri" si despre potentiale "explozii", ce ati prefera dintre urmatoarele variante:

1. O potentiala "bomba", foarte mare, pe platforma industriala a orasului, care functioneaza cu un ditamai arzatorul, pe gaz in cea mai mare parte a anului, care daca explodeaza, probabil rade jumatate din oras. Echivalent trei sferturi din populatie (zona cea mai densa - Micro X).
2. Mai multe potentiale "bombite" mai mici, dintre care una, daca bubuie, probabil rade doar cateva apartamente dintr-un bloc.

Concluzie personala: argumentul sigurantei, mai ales cel utilizat de catre adeptii centralismului, este hilar. Cine nu este convins, sa ia in considerare ca o explozie la CET poate afecta fabrica de oxigen si la tancurile de combustibil din Combinat. KABOOOM !!! Nu credeti ca e o afacere mai buna sa spargem riscul in bucatele mai mici? Ca in povestea cu imparatul care, pierzand un pariu in urma caruia "pedeapsa" era sa arunce o stanca peste fiul sau, a decis sa sfarame stanca in pietricele si sa le arunce una cate una.

Acestea fiind zise, haideti sa ne orientam spre argumentele cu adevarat importante.

Din punctul de vedere economic

Orice economist stie ca orice sistem centralizat obtine asa-zisele economii de scala (sau scalabilitate). Si orice inginer stie ca orice sistem mai mare obtine un randament mai mare. Asadar, din punctul de vedere al costurilor per utilizator, evident ca solutia centralizata, teoretic, este mai ieftina. Alaturi de acest argument, putem considera exemplele din occident (dar si din Romania) unde sistemul centralizat functioneaza foarte bine.

Vom observa totusi urmatoarele trei diferente majore:

1. FACTURAREA Fie exista un sistem de facturare individuala, fie asociatia de proprietari detine capacitatea tehnica, juridica si manageriala de a decupla de la sistem rau-platnicul intr-un termen foarte scurt.
2. PRODUCTIA nu este externalizata. Cu alte cuvinte, furnizorul de termoficare integreaza tot fluxul productie - transport - distributie - facturare - control.
3. ACTIONARIATUL Acolo unde actionariatul este privat, lucrurile merg bine. Acolo unde actionariatul este de stat, lucrurile merg prost, pentru ca -- clientelism, pentru ca -- se fura, pentru ca -- nu se urmareste eficienta si profitul, ci servirea politicului sau alte interese. Dalkia - Iasi este cel mai bun exemplu. Falimentar de stat, profitabil dupa privatizare.

Daca cele trei probleme de mai sus isi gasesc o rezolvare, si se pare ca domnul Sinan Mustafa o construieste, sistemul centralizat merita pastrat, chiar si ca optiune, daca nu obligativitate. Problema este ca, atat rezolvarea problemelor facturarii si integrarii fluxului necesita investitii. Inclusiv la nivel de ERP - presupun ca CET utilizeaza SAP in timp ce la Calorgal nici Microsoft Office nu exista. Iar CET-ul galatean va reprezenta un interes pentru un actor privat, fie pe BVB fie prin hotarare AGA, doar peste 1 - 2 ani de la eficientizare - asta sau exista deja un "contingency plan" care deja este pe cale de a se activa. Nu am informatii dar de obicei, guvernanta corporativa presupune asemenea lucruri. Si fiind S.A. - CET se supune legislatiei de guvernanta corporativa.

Din punctul de vedere juridic

Nu in ultimul rand al acestui lung articol, exista printre membrii CL o marota cu privire la faptul ca domnul Mustafa si-ar pierde job-ul daca se renunta la termoficare, iar aceasta este motivatia actualei propuneri. Din nou, lipsa de cunoastere a legii, de data aceasta, a insolventei. In primul rand, domnul Mustafa, cel putin inca 10 ani va sta in functie (daca doreste) fie ca administrator judiciar fie ca lichidator al CET. Dar acest lucru nu se va intampla datorita faptului ca planul de reorganizare nu "pica" la votul creditorilor atat timp cat CET face parte din sistemul national de echilibrare a retelei de transport de energie electrica (asta daca nu cumva deja a fost aprobat, nefiind eu la curent :) ). Dimpotriva - orice plan de reorganizare are o durata de 3 - 4 ani, ceea ce inseamna, teoretic, faptul ca administratorul judiciar (domnul Mustafa) isi pierde jobul tocmai daca CET continua sa functioneze si revine pe profit, platindu-si datoriile. Asa ca, din punctul de vedere personal, este in interesul sau ca orasul sa renunte la CET. Ceea ce uita (intentionat sau nu) cei care sustin aceasta teorie este faptul ca, aburul tehnologic este pentru CET un produs secundar. Astfel, chiar si in acest caz, CET va continua sa functioneze chiar si dupa decuplarea de oras, asigurand energie electrica pentru Combinat sau pentru reteaua de inalta tensiune a Romaniei.

Asa ca, oricum ar fi, jobul lui Sinan Mustafa e in siguranta :)

Din punctul de vedere politic

Solutia acordarii unui ajutor de 2800 de RON este, probabil, cea mai proasta solutie pe care ar putea-o alege Consiliul Local. Ceea ce, la prima vedere, este acoperirea costului debransarii, este de fapt asimilata unei investitii publice intr-o proprietate privata si este atat ilegala cat si ne-echitabila. Cu siguranta vor aparea procese in Contencios Administrativ de anulare a acestei decizii sau chiar procese ale unor persoane care au achitat ele insele atat debransarea cat si centrala de apartament, pentru a primi acelasi tip de decontare. Dealtfel, administratia este a tuturor cetatenilor, iar daca Primaria plateste pentru unii, este echitabil sa plateasca pentru toti.

In acelasi timp, nu uitati ca Electrocentrale S.A. este o societate de stat. Culoarea politica a Guvernului Romaniei este aceeasi cu culoarea politica a Primariei Galati. Nu spun mai multe, conectati voi punctele intre ele. Ce e sigur e ca daca Electrocentrale S.A. va livra in continuare agent termic, guvernul va avea toate motivele sa ofere sprijin ... poate chiar pentru investitii in retehnologizare.

Ce e de facut?

1. Analiza propunerii domnului Mustafa, negocierea solutiei cu dansul, atingerea unui punct critic comun si semnarea acestui parteneriat, cu conditia - integrarii fluxului / implementarii unui sistem de facturare individuala / construirea unei strategii de privatizare.

2. Alinierea regulamentelor de administrare a asociatiilor de proprietari cu punctul 1. si stabilirea unui T0 al sistemului.

3. Liberalizarea pietei de termoficare - aprobarea oricarei debransari.

Societatea de Filosofie "Sergiu Mihail Tofan"

Un mic fragment dintr-un proiect marca Societatea de Filosofie "Sergiu Mihail Tofan". Azi, Sergiu Tofan ar fi implinit 58 de ani.

Si pentru ca, asa cum spunea el, parafrazandu-l pe Arthur Miller, "nu exista decat ceea ce urmeaza", nu va mai spun decat ca "VA URMA".

#bibliotecaSMT

#audiobook

#Heidegger

#treieseuridespreputere

#caleadomneasca

Inelul de rocada

Am tot discutat despre relații internaționale, ideologie, politică națională, proteste, stat de drept și alte subiecte sofisticate, dezbătute în sfere înalte, cu aer rarefiat. Ce ar fi să ne întoarcem puțin cu picioarele pe pământ?

Mai precis, pe pământul de flori de la Inelul de rocadă, cea mai mare intersecție din Galați. Am citit și ascultat, recent, un interviu relativ amuzant, cu domnul primar Ionuț Pucheanu. Capul răutăților și al ironiilor, ca de obicei, antidotul.ro.

Din ce am înțeles din răspunsurile la întrebarile doamnei Ema Turcu, Primăria dorește să reamenajeze, în sfârsit, rondoul din Țiglina. Se urmărește renunțarea la aranjamentele de flori (fie vorba, o cheltuială anuală absolut inutilă), amenajarea unei pietonale de jur împrejurul "rondoului" și montarea unui "obelisc, ooo ceva, o sculptură acolo".

Facem o sugestie constructivă, o critică și o glumă, în această ordine, față de acest subiect:

Sugestie constructivă

Atât Viața Liberă, cât și subsemnatul, am adus de mai multe ori în discutie sculptura realizată de reputatul artist internațional, Ewerdt Hilgeman. Acesta are expuse lucrări în spații publice ale marilor metropole ale lumii: Chicago, NewYork, Berlin și altele. Fotografiile de mai jos reprezintă aceste opere:

Berlin

Chicago

New York

Și ce legatură are asta cu Galațiul și rondoul de la "Popescu"? Pai e simplu. Așa cum aflăm din mai multe articole, precum acesta, acesta si acesta, am primit cadou, o sculptură a marelui artist, care se numeste "Omagiu lui Brancusi" și care zace ruginită și abandonată pe Faleza inferioară de mai mult de 15 ani, pentru că autoritătile publice nu au considerat că aceasta este de interes local. Am vorbit despre acest lucru și in campania electorală, aici.

Omagiu lui Brancusi

Recondiționarea și plasarea sculpturii de peste 20 de metri, pe un soclu monumental, în centrul rondoului, poate fi un act de reparație istorică, atât pentru obiectul de artă și pentru artist, cât și pentru noi și vindecarea micii noastre urbe. Dacă nici acum nu reusim asta, nu știu când.

O critică

Dezvoltarea urbană durabilă se conduce după principii destul de simple. Unul dintre ele este așezarea arterelor de promenadă în zonele de protecție istorică, pentru că, în general, oamenii doresc să se aseze la o terasă, să stea în liniște, fără zgomot și gaze de eșapament de la mașini, să privească vitrina unui magazin, să intre la un muzeu sau să privească un spectacol stradal. De aceea, marile orașe europene, precum și marile orașe din România (Iași, Cluj, Brașov, Sibiu, Oradea, Craiova, Brăila, București și altele) au închis circulația auto pe arterele centrale istorice și au amenajat străzi pietonale cu permeabilitate filtrată.

Ideea amenajării unei alei care să permită contemplarea obeliscului / sculpturii de pe scuar, nu este rea deloc, dar nu trebuie să ne închipuim că va deveni o zonă de atracție extraordinară. Admirarea obeliscului sau sculpturii se va face, în principal, de la distanță sau din mașină și doar curioșii se vor apropia pentru a citi detaliile inscripționate. În rest, nici mamele cu copii, nici pensionarii și nici tinerii nu vor avea mare lucru de văzut pe scuar.

Ideea patinoarului pe timp de iarnă, pe de altă parte, sună foarte bine, cu observația că pe la târgurile de iarnă, pe langă patinoar, se vinde mereu vin fiert, pentru sufletul celor care privesc de pe margine. Iar vinul fiert, din nou, nu prea se împacă bine cu traficul din apropiere.

Admirarea punctului central s-ar pute face și noaptea, cu ajutorul iluminării arhitecturale.

O glumă

Ewerdt Hilgemann e al meu?

Undeva intr-o gara in Romania

SCHITA

Undeva, intr-o gara din zona centrala a tarii. Ploua. E trecut de 5.

Perspectiva intalnirii planificate iti da energie. 

Stii ca in cel mai rau caz ai facut o plimbare de o zi, ai baut pana tarziu cu un vechi prieten si te-ai intors dimineata cu o durere vaga de cap care te va tine vreo 7 – 8 ore. In cel mai bun caz te incadrezi pe un drum catre un milion. Esti imbracat in haine de drum: blugi, o pereche de bocanci, o camasa ras-purtata, pulover, o geaca de fas si sapca. 

Gara arata foarte bine din exterior. Interbelic. La interior totul e dezolant. Nu ai mai vazut un astfel de peisaj din anii 90 cand plecai in primele tabere de liceu. Ba nu, din anii 2000, cand bateai tara in lung si in lat ca student. Asa ceva inca exista in Romania. Sala de asteptare foarte inalta, stucaturi distruse, pereti scorojiti. Odata a fost foarte frumoasa. Ar putea fi amenajata ca sala de bal. Ferestre cu rama din aluminiu visiniu? Serios? La sala asta cu arhitectura veche? Visiniul ala al perdelutelor din dotarea vechilor vagoane CFR de clasa I. Visiniu CFR. Un miros de statut, de slin, de jeg adunat in apa cu care se clateste mopul, amestecata cu ulei de motor. De zoaie pe care, o data pe zi, o femeie de serviciu le intinde pe jos in sala de asteptare. Un miros gudronat amestecat cu emanatiile unui om fara adapost.

Ai biletul de tren cumparat de pe net. Cauti un loc sa te asezi, ai de asteptat o ora. 4 grupuri de cate 6 scaune, in cele patru puncte cardinale. Primul este ocupat de un individ care doarme sforaind. Este pazit de gardianul de la firma privata, un tip cu mustata, uscat, cu fata ridata, de peste 65 de ani, care suge dintr-un chistoc si se uita in gol. Ai senzatia ca il asteapta pe cel care doarme sa se trezeasca, pentru a-si continua dialogul. In dreptul scaunelor dinspre Vest stau alti doi cersetori. La nord e liber. 

Te indrepti spre scaune. In fata unuia dintre ele se intinde o voma. Renunti. Iesi afara, prin dreapta ghiseului care vinde bilete la compania privata.

Iti lasi rucsacul pe scaunele de pe peron. E frig, dar inauntru nu se poate sta. Si totusi, peste 30 de oameni stau inauntru si casca ochii ba la o tabela electronica, ba la casa de bilete, ba la standul cu ziare. Deci se poate sta.

Te holbezi la ceasul atarnat de foisor. Nu ai muzica, telefonul e aproape descarcat. Sperai sa il incarci undeva in gara. Nu poti nici macar citi, ar presupune sa tii mainile scoase din buzunar si e frig. Te gandesti sa intri totusi inauntru. Asa cum altii pot sta acolo, poti si tu, ce atatea fite !?! Te gandesti totusi sa incerci scaunele de la Sud, unde parca statea un hipster si citea.

Intra in gara un tren. Ciudat, de marfa. Nu ai mai vazut trenuri de marfa care trec prin gara de calatori. Vagoanele pline de grafitti sunt inscriptionate cu DB Schenker. Te intrebi ce ar putea fi  transportat in vagoane. Probabil sunt goale. Sau poate sunt pline cu drone si cu cipuri fabricate in Romania. Capitalism in miscare. Probabil ca nu, probabil unele sunt goale, altele transporta mobila, altele aduc plasme tocmai de la fabrica SAMSUNG de langa Dniepropetrovsk. O fi o fabrica SAMSUNG acolo ? De ce ti-a venit in minte denumirea asta de oras ? Oricum, si trenul de marfa arata absolut dezolant. Plin de ulei si de grafitti din ala nelucrat, facut pe fuga. Se vede ultimul vagon. 

Iti dai seama ca nu e vagon, e locomotiva de la celalalt capat, care impinge. E normal, din moment ce e asa de lung. Se apropie locomotiva. Pe ea scrie DB Schenker. Iti dai seama ca e nou nouta, e curata bec. E o locomotiva frumoasa. Iti dai seama ca totul e capitalism in miscare. Cand ajunge in dreptul tau vezi ca mai scrie ceva, dar ce? Mircea Eliade. Nemtii astia au dat nume locomotivelor. Iar celor din Romania probabil  nume de scriitori. Locomotiva Mircea Eliade tocmai a impins, pentru o firma germana, un tren plin de marfa, printr-o gara de calatori din centrul tarii. Parca esti intr-un vis. Te intrebi cum se numea locomotiva de la celalalt capat al garniturii. Iti pare rau ca ti-a scapat. Mihai Eminescu? Razi in sinea ta. De ce te-ai gandit tocmai la Mihai Eminescu?

Se apropie doi tipi intre 50 si 60 de ani, cu parul alb, imbracati prost dar clar cu cele mai bune haine ale lor. Se opresc in dreptul tau si isi aseaza si ei bagajele pe scaunele libere. Unul dintre ei isi cauta in servieta biletele. Deschide servieta. Isi scoate o pijama si isi gaseste biletul prin alte boarfe. Cel de-al doilea isi deschide discret geanta de voiaj, de unde scoate un bidonas verde de bere, de 1l. Soarbe ultima inghititura si spuma care se prelinge pe interior si aseaza atent petul pe jos, langa scaunele galbene din plastic. Alege locul foarte foarte atent si il pozitioneaza acolo. Se uita de jur imprejur. Observa ca ai observat. Te priveste de parca te atentioneaza ca a „asezat” acolo sticla goala, nu a „aruncat-o”. I se adreseaza celuilalt. Iti dai seama ca el e subordonatul, celalalt e seful. „Ce oneghe (ONG)? Astia ce cred ei ca fac cu onegheul? Toata lumea face oneghe. M-am saturat de oneghe. Astora trebuie sa le faci cum le faci alora de la SRI. Ii lasi sa vorbeasca si zici da.” Zambesti in sinea ta. E cepeleag si nu are nici cea mai vaga idee ce e ala un „oneghe”. Si e si troscait. Suna telefonul gradatului. „Alo, da, sa traiti. S-a rezolvat, acum mergem acasa. Da, am iesit eu si cu Onut vice si presedinte Parhon. ... Da, sigur ... stati linistit, s-a rezolvat! ... Da domle, fara probleme! ... Domle, sedinta ca asta nu au mai vazut, s-a vazut ca am organizat-o personal. ... Daaa doomle ... sucuri pe masa, tot ce trebe. Am venit cu notarul si cu notarita acolo, i-am adus acolo, nu mai fusesera niciodata. Au zis ca nu au mai vazut sa ii cheme cineva direct acolo. Au semnat acolo cu noi, au pus timbru sec ... Daa, domle .... nu exista ... nu are ce sa zica nici Papa de la Roma! ... Da, sa traiti, v-am zis ca rezolv, acum mergem acasa ... Ei, piticu nu s-a putut abtine, a bagat o bere da a stat cuminte ... Da, a votat ... Da, sa traiti!” Piticu: Bah, ti-am zis sa nu-mi mai zici piticu? Si ce pula mea i-ai zis ca am baut o bere? Gradatul: Lasa ma ca am rezolvat treaba si poa sa faca 10 onegheuri astia tineri ca degeaba! Pleaca amandoi triumfatori la pas.

Te uiti la ceas, mai sunt 10 minute si ar trebui sa traga trenul. Se apropie un golanas. 20 – 23 ani, Trening, adidasi, sapca de baseball trasa pe ochi, se aseaza la doua scaune de rucsacul tau. Trage o ocheada rucsacului. Iti dai seama ca asta urmareste. Fumeaza. Te vede din alta parte si isi spune ca esti prada usoara. „Fumezi?” Te uiti la el, il masori din cap pana in picioare, te incrunti, faci o pauza, ii raspunzi intr-un tarziu, sperand ca a observat ca l-ai masurat, te-ai incruntat si ai facut o pauza. „Nu”. „Am vazut ca te-ai uitat la mine cum fumez si de-aia te-am intrebat”. Te uiti in alta parte si faci putin joc de glezne sa il atentionezi ca esti dispus sa fugi dupa el. Il vezi cu coada ochiului ca se uita la rucsac. „De unde esti?” Nu raspunzi, te uiti la el, te uiti in alta parte, te hotarasti sa raspunzi: „Nu sunt eu vorbaret.” Te masoara iar, se uita iar la rucsac, faci din nou joc de glezne. Transfera totul la persoana a doua plural: „Nu sunteti din Romania?” Te intrebi daca e idiot. Inca niste joc de glezne, iar te uiti in alta parte. „Nu sunt eu vorbaret”. Te masoara iar, se uita la rucsac iar, se ridica, te incordezi, te ocoleste, astepti sa faca gestul, pleaca ... il vezi cu coada ochiului, te uiti dupa el, intoarce capul dupa tine, se indeparteaza ... a plecat. Te uiti la ceas. Ai perspectiva unui milion, dintr-o gara infecta din Romania anilor 90, in 2016.

SFARSIT

Dragilor, de ce am postat o astfel de schita pe blog?

De ce am introdus la inceput o fotografie cu vechea gara a orasului Galati?

Deoarece intre garile din Romania si orasul Galati exista asemanari izbitoare.

Garile in Romania, ca si orasul Galati, au pastrat un romantism aparte dar si  o atmosfera de ghetou.

Garile din Romania, ca si orasul Galati, au ajuns "non-locuri" veritabile.

Iar cand te afli acolo, singurul tau scop, singura ta asteptare este sa te urci intr-un tren care sa te duca departe.

ADEVARATUL SFARSIT

Unde sunt zapezile de altadata? O analiza "la rece" a deszapezirii din Galati

Deszapezirea a fost nemaipomenit de extraordinar de mirobolant de eficienta. A fost o performanta maxima a autoritatilor supercompetente care, cu vitejie, patriotism si indarjire au realizat aceasta deszapezire, care a fost ea.

Nu exagerez daca spun ca feed-ul de facebook a fost plin azi si ieri de astfel de status-uri, atat din partea postacilor de partid, cat si din partea unor cunoscuti impresionati sincer de faptul ca, in sfarsit, dupa 25 de ani, ceva ceva s-a miscat mai bine la noi in urbe. Fara falsa modestie, daca unii dintre cei implicati ar fi citit postarile pe care le-am avut anul trecut aici si anul acesta aici, as fi incantat ca am reusit sa contribui iar daca macar una dintre ideile prezentate a fost preluata si implementata, este foarte bine.

foto Viata - Libera

Pe acest blog mi-am propus sa fiu constructiv, de aceea nu voi comenta ba ca e an electoral, ba ca cine candideaza si unde, ba ca de ce nu au facut nimic pana acum, etc., pentru ca ne-am indeparta de subiectul principal, acela al rezolvarii unor probleme concrete. Fara atacuri ad personam, asadar, fara barfa si fara critici politico-electorale. Iata ce a mers bine si ceea ce cred ca a mers prost.

Ce a fost bine:

• Faptul ca orasul a fost impartit in sectoare, iar responsabilitatea a fost si ea impartita.
• Faptul ca acolo unde Primaria nu a avut capacitate, a subcontractat companii de constructii detinatoare de utilaje, pentru a face fata.
• Faptul ca eliberarea carosabilului de zapada a demarat odata cu inceperea ninsorii iar utilajele si personalul au stat in stand-by inca de la inceputul zilei.
• Faptul ca a existat cat de cat o comunicare din partea Primariei in ziar si pe facebook, cu privire la cateva obligatii si rugaminti catre conducatorii auto.
• Faptul ca au fost achizitionate cateva freze de mana.

Ceea ce a fost (si este in continuare) prost:

• De suprafata reala deszapezita beneficiaza doar 15% din populatia municipiului.

In Judetul Galati sunt inmatriculate in jur de 110.000 autoturisme. Din acestea, jumatate se afla in municipiul Galati, iar din acestea doar jumatate se incumeta sa utilizeze autoturismul pe timp de iarna. Astfel, cetatenii carora deszapezirea partii carosabile li se adreseaza, sunt in jur de 25.000, dar putem rotunji in sus la 30.000. In total, in Galati sunt 200.000 de pietoni care zilnic se deplaseaza in oras, cu sau fara autoturism. Cum 80% din efortul de deszapezire s-a concentrat pe partea carosabila, rezulta ca populatia "adresata" reprezinta doar 15% din populatia orasului. Astazi, majoritatea trotuarelor, aleilor si cailor de acces din interiorul cartierelor sunt inca acoperite cu un strat de zapada inghetata.

• Deszapezirea s-a realizat, realmente, doar in proportie de 20%

Atat pe marile bulevarde, cat si si pe strazile principale si secundare, au fost abandonati munti si diafragme de zapada. Ieri si astazi, ar fi trebuit sa vedem utilaje care incarca zapada si o transporta spre o localizare din afara municipiului. In schimb, orasul arata in continuare dezolant. Adevaratul efort din partea autoritatilor abia ar trebui sa inceapa. Totusi, in ultimele zile, toate utilajele au disparut. Nu exista o strategie pentru ridicarea zapezii stranse, aceasta urmand, cel mai probabil, sa fie lasata sa se topeasca.

• Costuri mari raportate la eficienta obtinuta.

Subcontractarea unor companii de constructii este binevenita, din perspectiva faptului ca autoritatile nu detin capacitatea necesara. Decat sa nu faci treaba, deoarece nu ai utilaje si personal, mai bine subcontractezi. Totusi, in ultimii ani, au existat linii de finantare europene care ar fi permis achizitionarea utilajelor necesare. Accesarea acestora ar fi avut un impact bugetar net pozitiv, in locul apelarii la operatori privati.

• Poleiul deja a aparut

Dupa deszapezire nu s-a imprastiat material anti-inghet. Pe trotuare dar si pe carosabilul unora dintre strazi, deja exista un strat de gheata periculos. Imediat dupa deszapezirea carosabilului si a trotuarelor, este rolul "sararitelor" sa imprastie material anti-inghet. Acest lucru nu s-a realizat.

• Comunicarea a lasat de dorit

Daca as fi fost Primar sau un subordonat responsabil de deszapezire, as fi organizat conferinte de presa din 2 in 2 ore, alaturi de postari pe pagina de Facebook si pe site. In cadrul acestora ar fi trebuit anuntat progresul: ce strazi sunt eliberate, ce strazi sunt blocate, care sunt provocarile, care sunt asteptarile de la cetateni, de la conducatori auto, de la altii. Care e situatia in cartiere, care este situatia transportului in comun, si altele.

• Managementul de proiect nu a fost unul profesionist.

Teoria (si practica) in managementul proiectelor spune ca unitatea manageriata este mai usor si mai ieftin de administrat cu cat este mai mica. Orice administrator public ar trebui sa aiba in biblioteca personala, pe langa carti despre urbanism sau despre economie, manualul de PMI sau de PRINCE 2. Din cate inteleg au fost concepute 6 sectoare. Corect ar fi fost ca suprafata municipiului sa fie impartita in minim 40 de sectoare. Raportarea ar fi trebuit realizata de jos in sus si matricial, atat din partea executiei, cat si din partea controlerilor. Repet, nu exista o comunicare intre Primarie si beneficiarul serviciilor sale, cetateanul, reprezentat de cea mai mica structura administrativa - asociatia de locatari. Pentru ca un oras sa fie curat (nu numai iarna), cetatenii trebuie implicati in proces.

• Concluzie

Poate ne-am obisnuit cu raul asa ca avem asteptari foarte mici. Un amic posta pe facebook faptul ca normalitatea nu trebuie laudata, ci performanta. De acord. Dar cine hotaraste faptul ca ceea ce s-a intamplat in acest an, desi incontestabil un progres fata de anul trecut, reprezinta normalitatea? O buna parte din populatia Galatiului a vizitat alte tari sau daca nu, a vizitat alte orase. Din acest punct de vedere, Brasovul, oras turistic, performeaza de ani de zile la capitolul deszapezire. Standardele noastre ar trebui sa fie mai inalte decat "Am putut iesi cu masina a doua zi". Standardele noastre ar trebui sa fie "Parca nici nu a nins aseara, dimineata orasul era curat, zapada acoperea doar spatiile verzi." In articolul de anul trecut am demonstrat ca nici macar nu ar costa foarte mult; in jur de 1 Euro / cetatean / 24 ore ninsoare. Ceea ce ma frapeaza este faptul ca, indiferent de motivatie, in momentul in care autoritatile isi dau interesul, se poate realiza un oarecare progres. De unde trag concluzia ca in anii anteriori, acel progres nu a fost inregistrat, nu neaparat din lipsa de competenta, cat mai ales din lipsa de interes. Precum in Brasov, precum in fotografia de mai jos, trebuie sa invatam sa ne crestem standardele.

Fotografia reprezinta o strada deszapezita din Brasov. Se poate observa cum paratetii si muntii de zapada au fost ridicati.

Facem orasul mai frumos?

Ideea de astazi pentru Primarie: in Galati exista numerosi artisti locali: pictori, sculptori, scriitori. Mai mult decat atat, avem un Liceu de Arte (Dimitrie Cuclin), unde invata o droaie de copii talentati. De asemenea, ONG-urile au inceput sa se miste. Oare nu ar fi o buna ocazie sa infrumusetam statiile de autobuz? Fiecare statie devine dedicata unui artist care o poate modifica dupa propria viziune. Artistul devine astfel cunoscut la nivel local si isi raspandeste viziunea in randul publicului, ramanand in acelasi timp, in istoria locala. Finantarea este asigurata printr-un parteneriat comercial cu intreprinzatori locali, dispusi sa finanteze aceste proiecte. Primaria primeste o opera de arta, economia locala este incurajata, orasul este astfel infrumusetat. ONG-urilor li se da, intr-un mod similar, oportunitatea de a-si propaga mesajele. Stiu eu cel putin vreo 4 ONG-uri care ar fi interesate sa se implice intr-un astfel de proiect. Un exemplu de statie de autobuz de acest tip da Iasi-ul, cu statia Darlington, statia de autobuz pentru udat flori. Frumos, nu? smile emot Frumos, nu?