miercuri, 6 iulie 2016

Ieri ai platit 30 lei la Calorgal si Transurb

FOTO: jurnalul.ro
Ieri a avut loc cea de-a doua sedinta (extraordinara) de Consiliu Local din acest mandat. Haideti sa vedem despre ce au discutat alesii:

1. Despre functii

Primul lucru a fost sa discute despre ce consilieri fac parte din ce comisii. S-a stabilit componenta, nu stiu daca si presedintii. Probabil ca asta se va negocia ulterior.

Nu se stie cum a votat nici puterea (PSD, UNPR, ALDE) si nici opozitia (PNL, PMP, Independentul). Asteptam publicarea, pe site-ul Primariei, a procesului verbal al sedintei. Asta daca nu cumva s-a votat secret, iar atunci nu vom afla niciodata.

2. Despre bani pentru apa calda

Cel de-al doilea punct de pe ordinea de zi a fost propunerea puterii de alocare a sumei de 3,7 milioane lei din Bugetul Local (sunt curios care este temeiul juridic pentru aceasta realocare bugetara sau daca aceasta suma a fost deja prevazuta in buget inca de anul trecut ...) pentru plata pierderilor din sistemul de alimentare cu apa calda.

Cine si cum a votat?

PUTEREA: evident, PRO, doar ei au propus.
OPOZITIA: intreaga opozitie prezenta in sala a votat ... PRO. Consilierii PNL au fost de acord ca acesti bani sa se indrepte spre acoperirea unor pierderi aparute pe perioada mandatului trecut. Un partid de dreapta si o garnitura nou-nouta de consilieri, fara sa cunoasca exact cauzele care au dus la falimentarea sistemului, au luat 15 lei de la fiecare cetatean al Galatiului si au achitat factura incompetentei celor care au adus sistemul de termoficare in starea actuala. ... si asta fara sa ii oblige nimeni ...

3. Despre bani pentru transportul in comun

In continuare, Consiliul Local a decis ca, in ciuda faptului ca Transurb ar trebui sa fie o companie profitabila, detinand in acelasi timp si pozitie de monopol pe transportul local in comun, sa acorde o noua subventie de 4 milioane lei.

Cine cum a votat?

PUTEREA: evident PRO, in calitate de initiatori.
OPOZITIA: V-ati gandi ca opozitia a facut ceea ce ii sta bine sa faca unei opozitii: sa se opuna, sa voteze, argumentat, CONTRA. Ei bine, nu. Consilierii PNL au votat, si de aceasta data, PRO. Au fost de acord, ca liberali, ca o companie ce detine monopol are voie sa fie si neprofitabila, iar pierderile trebuie sa fie platite ... ati ghicit ... tot de voi. Inca 16 lei de la fiecare cetatean pentru achitarea facturii unui management in pierdere. Bravo!

4. Despre inca niste functii

S-a propus un fel de caiet de sarcini cu privire la profilul viitorului ocupant al postului de City Manager. Nu se stie cum s-a votat ... probabil PRO pe toata linia.

Concluzie: Desi ma revendic un om de dreapta, cu convingeri liberale si progresiste, observ cu tristete faptul ca, la Galati, PNL tocmai a fost de acord ca establishmentul rezultat in urma alegerilor sa confiste cate aprox. 30 de lei de la fiecare cetatean si sa plateasca astfel pierderile si incompetenta vechilor administratii.

Concluzie interogativa: Ma intreb daca nu cumva situatia e si mai trista decat atat. Daca nu cumva  lipsa unui atasament fata de ideologie i-a facut pe liberali sa voteze astfel ??? - poate ceva mai putin: tocmai o negociere subterana pe functii de presedinti de comisii sau chiar si mai putin: pe componenta lor.

Pai cu asa o opozitie, sa tot fii Primar!

duminică, 3 iulie 2016

Ce-au facut in ultimele (primele) 4 saptamani de la alegeri?

De la alegerile locale pana azi, m-am intors in societatea civila si am reluat proiectele antreprenoriale pe care le demarasem inainte de alegeri. In aceste trei luni am pus totul pe stand-by dar experienta din campania electorala a fost transformatoare. Am cunoscut atat de multi oameni, atat de diferiti si am facut atat de multe lucruri pe care nu le mai facusem niciodata, incat, desi sunt tot in Galati, parca traiesc intr-un alt loc. Mi-am facut foarte multi prieteni.

Probabil si mai multi adversari (ma feresc de cuvantul dusmani, desi probabil ca stau si ei la panda).

Intre timp am revenit la sedintele JCI GI Galati unde m-am reintalnit cu prietenii. Am facut planul pentru restul anului si am demarat proiectele care stateau in asteptare. Miercuri ma duc la schimbarea de colan la Rotaract iar de weekendul urmator reiau intalnirile la bere cu putinii alumni AIESEC care mai sunt prin Galati.  

Totodata pun la cale un alt proiect pentru Galati, despre care veti auzi multe in curand, probabil odata cu conferinta AFACERI.RO. Stay tuned.

Pe plan personal, sunt la mijlocul recuperarii celor 5 -6 Kg pierdute in campanie, am reusit sa ma joc indeajuns cu fiica-mea incat sa recuperez faptul ca nu am vazut-o mai deloc doua luni de zile si sa petrec mai mult timp cu Alexandra.

De aici porneste ideea acestei postari. Ieri am plecat la plimbare pe Domneasca, pana pe Faleza si inapoi. Experienta a fost mai mult decat neplacuta, a fost de-a dreptul deprimanta. O descriu mai jos:

  • Pe Domneasca (o zona care ar trebui sa fie a teraselor, arhitecturii vechi puse in valoare, a magazinelor, a promenadei, porumbeilor care ciugulesc printre picioare, a copiilor care alearga spre ei sa-i sperie) am fost, parca ca niciodata, afumati de gaze de esapament, un trafic intens, o galagie nemaipomenita facuta de cativa smecheri care fie pe motoare, fie pe masini, faceau liniute plecand dinspre Modern inspre Parfumul Teilor. Si asta de nenumarate ori. Iar politie ioc.
  • Intr-un final, in zare, am vazut un girofar care a oprit, ce sa vezi, o masina impodobita de nunta, nicidecum pe grozavii care ambaleaza motoarele la maxim si merg cu 120 Km/h pe Domneasca.
  • Cand am ajuns in zona Hotel Dunarea - Romarta am observat, din nou, cativa copaci toaletati slutiti, pentru care nici acum nu am inteles daca Primaria are vreo solutie sau nu.

  • FOTO: madeingalati.ro
  • Zona fantanilor (Spicul) mi-a adus aminte de clipul pe care l-am facut in campanie. O haita, de data aceasta de 15 - 20 de caini, dormea linistita pe iarba.
  • Pe aleea de la P-uri si pana la zid, atmosfera era linistita, lumea iesise la plimbare. Mi-a atras totusi atentia faptul ca, din loc in loc, aparusera niste covorase albe de coji de seminte. Politie locala ... ioc.
  • Am ajuns la zid (si acolo plin de coji de seminte pe jos), ne-am aruncat o privire spre Faleza inferioara si ne-am hotarat ca repede, repede, repede sa ne intoarcem acasa.
Pe drum mi-am dat seama de urmatoarele:

De la alegeri incoace, fara falsa modestie, am semnat doua contracte, am demarat in societatea civila un proiect, am schimbat trei ferestre acasa, am inceput, din nou, sa am grija de gradina din fata blocului, sa scriu, am reluat o carte pe care o abandonasem, de Kahneman (si care, probabil mi-ar fi fost de folos in alegeri), am facut o curatenie generala la Bankers, am ajutat un prieten care avea nevoie de ajutor in propria afacere, am scris un proiect (mic dar foarte misto) si am inceput cateva negocieri la Bucuresti.

Probabil unii dintre noi, de la alegeri incoace, au facut si mai multe de atat.

Dar de la alegeri incoace, Primaria si Consiliul Local (in afara de faptul ca au impartit functii), ce au mai facut?

Ce-au facut in ultimele (primele) 4 saptamani de la alegeri?

De la alegerile locale pana azi, m-am intors in societatea civila si am reluat proiectele antreprenoriale pe care le demarasem inainte de alegeri. In aceste trei luni am pus totul pe stand-by dar experienta din campania electorala a fost transformatoare. Am cunoscut atat de multi oameni, atat de diferiti si am facut atat de multe lucruri pe care nu le mai facusem niciodata, incat, desi sunt tot in Galati, parca traiesc intr-un alt loc. Mi-am facut foarte multi prieteni.

Probabil si mai multi adversari (ma feresc de cuvantul dusmani, desi probabil ca stau si ei la panda).

Intre timp am revenit la sedintele JCI GI Galati unde m-am reintalnit cu prietenii. Am facut planul pentru restul anului si am demarat proiectele care stateau in asteptare. Miercuri ma duc la schimbarea de colan la Rotaract iar de weekendul urmator reiau intalnirile la bere cu putinii alumni AIESEC care mai sunt prin Galati.  

Totodata pun la cale un alt proiect pentru Galati, despre care veti auzi multe in curand, probabil odata cu conferinta AFACERI.RO. Stay tuned.

Pe plan personal, sunt la mijlocul recuperarii celor 5 -6 Kg pierdute in campanie, am reusit sa ma joc indeajuns cu fiica-mea incat sa recuperez faptul ca nu am vazut-o mai deloc doua luni de zile si sa petrec mai mult timp cu Alexandra.

De aici porneste ideea acestei postari. Ieri am plecat la plimbare pe Domneasca, pana pe Faleza si inapoi. Experienta a fost mai mult decat neplacuta, a fost de-a dreptul deprimanta. O descriu mai jos:

  • Pe Domneasca (o zona care ar trebui sa fie a teraselor, arhitecturii vechi puse in valoare, a magazinelor, a promenadei, porumbeilor care ciugulesc printre picioare, a copiilor care alearga spre ei, sa-i sperie) am fost, parca ca niciodata, afumati de gaze de esapament, un trafic intens, o galagie nemaipomenita facuta de cativa smecheri care fie pe motoare, fie pe masini, faceau liniute plecand dinspre Modern inspre Parfumul Teilor. Si asta de nenumarate ori. Iar politie ioc.
  • Intr-un final, in zare, am vazut un girofar care a oprit, ce sa vezi, o masina impodobita de nunta, nicidecum pe grozavii care ambaleaza motoarele la maxim si merg cu 120 Km/h pe Domneasca.
  • Cand am ajuns in zona Hotel Dunarea - Romarta am observat, din nou, cativa copaci toaletati slutiti, pentru care nici acum nu am inteles daca Primaria are vreo solutie sau nu.

  • FOTO: madeingalati.ro
  • Zona fantanilor (Spicul) mi-a adus aminte de clipul pe care l-am facut in campanie. O haita, de data aceasta de 15 - 20 de caini dormea linistita pe iarba.
  • Pe aleea de la P-uri si pana la zid, atmosfera era linistita, lumea iesise la plimbare. Mi-a atras totusi atentia faptul ca, din loc in loc, aparusera niste covorase albe de coji de seminte. Politie locala ... ioc.
  • Am ajuns la zid (si acolo plin de coji de seminte pe jos), ne-am aruncat o privire spre Faleza inferioara si ne-am hotarat ca repede, repede, repede sa ne intoarcem acasa.
Pe drum mi-am dat seama de urmatoarele:

De la alegeri incoace, fara falsa modestie, am semnat doua contracte, am demarat in societatea civila un proiect, am schimbat trei ferestre acasa, am inceput, din nou, sa am grija de gradina din fata blocului, sa scriu, am reluat o carte pe care o abandonasem, de Kahneman (si care, probabil mi-ar fi fost de folos in alegeri), am facut o curatenie generala la Bankers, am ajutat un prieten care avea nevoie de ajutor in propria afacere, am scris un proiect (mic dar foarte misto), si am inceput cateva negocieri la Bucuresti.

Probabil unii dintre noi, de la alegeri incoace, au facut si mai multe de atat.

Dar de la alegeri incoace, Primaria si Consiliul Local (in afara de faptul ca au impartit functii), ce au mai facut?

luni, 27 iunie 2016

Standarde de anii '60 la Transurb Galati

foto: Digi24
Declaratia conducerii Transurb cu privire la absenta climatizarii in mijloacele de transport in comun a facut inconjurul internetului in zilele trecute. Au reactionat peste 20.000 de oameni. Conditiile de calatorie sunt un pericol pentru sanatatea publica. Intrebata de catre cotidianul Viata Libera cu privire la acest subiect, directorul general al societatii, doamna Genica Totolici, a oferit urmatoarele raspunsuri:

"Niciunul dintre autobuzele pe care le avem in parcul auto, destinate transportului de calatori in oras, nu dispun de sisteme de aer conditionat. Asa au iesit din fabrica si asa le-am cumparat si noi."


Astfel administratorul se auto-critica, sustinand ca, cu buna stiinta, au fost achizitionate autobuze fara climatizare (utilizate in strainatate in aeroporturi pentru transfer de la terminal, la avion, adica calatorii de sub 1 minut), desi perioadele de canicula sunt binecunoscute in Galati. Mai mult, se stia deja ca o mare parte dintre calatorii galateni sunt pensionari si copii. Caldura din autobuze poate fi fatala pentru acestia. O astfel de situatie este inacceptabila intr-un oras european, in 2016, cu un buget anual al Primariei de 100 milioane euro. Astfel, administratorul Transurb ar fi trebuit sa solicite Consiliului Local suplimentarea fondurilor pentru achizitia respectiva, sa solicite Primariei Galati aplicarea de urgenta la o finantare europeana sau, in caz contrar, sa nu accepte achizitia si punerea in pericol a vietii galatenilor, batranilor si copiilor, prin demisie de onoare.

A doua parte a raspunsului:Vreau sa va spun ca nicaieri in tara nu exista autobuze dotate cu aer conditionat. 



Mentionam faptul ca Barladul, Brasovul, Clujul si Alba detin, in cvasitotalitatea parcului, autobuze cu aer conditionat. Dintre acestea, Barladul a privatizat transportul in comun, Brasovul a modernizat prin fonduri europene intregul sistem (statii, sistem ticketing, etc.), iar Alba a primit premiul pentru cel mai bun sistem de transport in comun din Europa. In afara de aceste orase, Constanta, Timisoara, Bucuresti, Pitesti, Craiova detin autobuze cu aer conditionat, desi nu in totalitate, dar in cazul acestor municipii, parcul este reimprospatat in mod constant.

A treia parte a raspunsului este: "Montarea unui astfel de sistem pe un autobuz ar insemna o cheltuiala pe care nu ne-o putem permite, plus ca astfel am scoate si autobuzul din circuit pe perioada acestei operatiuni".

O intrebam pe doamna director cat considera ca valoreaza viata unui batran? Cum adica nu ne-o putem permite? Exista posibilitatea accesarii de finantari europene, solicitarii unei suplimentari din Bugetul Local sau chiar o finantare interna. De la disparitia de pe trasee a microbuzelor Maxi-Taxi, incasarile Transurb au crescut de 4 ori, ceea ce face Transurb o companie nu numai solvabila, ci chiar profitabila. Care este destinatia acestor sume?

Nu in ultimul rand, doamna director afirma ca modernizarea ar trebui realizata scotand autobuzul din circuit. Nimic mai fals. Autobuzele sunt introduse sau extrase de pe traseu (sau ar trebui sa fie) dupa un orar clar, in functie de incarcarea pe care o livreaza orasul. Dimineata si dupa-amiaza sunt mult mai multi calatori decat in restul zilei. De asemenea, autobuzele sunt garate pe timp de noapte, cand ar putea fi realizate operatiuni de modernizare. Similar si in week-end. La o simpla cautare pe internet, identificam firma WEBASTO Clima, specializata pe montarea de astfel de aparate, unde acestia specifica tocmai rapiditatea instalarii, nivelul ridicat de eficienta, costul scazut de utilizare, si altele. Detalii aici (Disclaimer: nu avem vreo legatura cu aceasta companie iar scopul nu este promovarea produselor acesteia, ci doar reliefarea disponibilitatii si diversitatii solutiilor tehnice)



Transurb sustine, de asemenea, faptul ca aceste sisteme nu sunt eficiente si cresc consumul, datorita inchiderii si deschiderii usilor. Aparte de faptul ca acest lucru este neadevarat, tehnologia pentru climatizarea autobuzelor incluzand perdele de aer in dreptul usilor, nu putem decat sa zambim la acest argument si sa notam, din nou, faptul ca achizitia acestor autobuze diesel, al caror consum ar creste, a fost realizata nu mai devreme de anul trecut. Din nou, punem intrebarea: costul motorinei este mai important decat viata unui om si confortul cetatenilor?


foto: Presa Galati Braila
AUTOBUZ DIESEL CU MOTORUL IN FLACARI

Nu in ultimul rand, adresam doua intrebari:

1. Care sunt proiectele de finantare europeana pe care Transurb le-a sustinut in ultimii 15 ani, pentru modernizarea parcului auto?
2. Doamna director Genica Totolici utilizeaza zilnic transportul in comun?

In lumina celor de mai sus, in continuare se afla o petitie online pentru demiterea doamnei Genica Totolici de la conducerea Transurb si implementarea unui nou management, cu criterii de performanta clare, evaluate trimestrial si anual. Pana la acest moment s-au strans 400 de semnaturi. PETITIE

joi, 14 aprilie 2016

Paradoxal, iluminatul public produce, nu consuma bani.


Paradoxal sau nu, noua paradigma a iluminatului public este ca acesta ar trebui sa produca bani, nu sa consume. Noile tehnologii permit instalarea de stalpi de iluminat care, pe langa faptul ca sunt alimentati alternativ cu celule foto-voltaice, furnizeaza si alte servicii municipale:
  • Emit semnal internet Wifi
  • Prezinta cu ajutorul unor indicatori de culoare, parametri legati de starea vremii sau ora exacta.
  • Sunt dotati cu panouri electronice informative ce prezinta material publicitar (de unde si veniturile obtinute) dar si informatii cu privire la trafic si orientare.
  • Sunt prevazuti cu dotari legate de siguranta cetateanului: camere video si intercom pentru solicitarea ajutorului de urgenta 112. 
  • Difuzoare pentru anunturi importante si orientarea persoanelor cu dizabilitati de vedere.
  • Senzori de miscare pentru economisirea energiei.
Avantajele unui astfel de concept urban sunt evidente:
  • "Stalpul", dintr-un centru de cost, devine un centru de profit. Adica produce, nu consuma bani. Adica mai multi bani la buget. 
  • Siguranta cetatenului creste.
  • Internet gratuit la fiecare colt de strada :) 
  • Investitie minima.
Companii precum Ericsson sau Philips ofera astfel de solutii integrate.

Tin minte ca acum cativa ani auzisem ca o alta companie multinationala a fost la Galati pentru a oferta Primaria. Aceasta urma sa schimbe pe cheltuiala proprie o parte din mobilierul stradal de iluminat public si sa incaseze venituri din publicitatea derulata pe stalpi si pe internetul gratuit furnizat, iar autoritatile s-ar fi ales cu economii substantiale la factura de energie electrica si in plus cu niste jucarii noi.

Cred ca ar trebui sa ne gandim serios sa implementam un astfel de parteneriat. 


click pe foto pentru detalii

vineri, 8 aprilie 2016

Ce inseamna sa fii persoana publica?


Facebook spune ca sunt persoana publica 
smile emoticon
Nu stiu daca sa fiu bucuros sau putin speriat. Oricum, incepand de azi, am un fan-page. Tot ce tine de comunitate, administratie publica si dezvoltare economica locala, voi posta acolo. Dupa ce am aparut intr-o emisiune la televizor, in urma cu aproape 1 an, o doamna m-a oprit pe strada si mi-a spus: "Va cunosc, v-am vazut la televizor!" Asa ... din senin. Nu mi-a cerut ceva, nu mi-a oferit ceva, nu a comentat in vreun fel subiectele discutate la emisiunea respectiva. Eram pe Domneasca cu sotia, catelul si fiica nascuta de cateva luni, in carucior. Si atunci am incercat un sentiment ciudat ... oare cati dintre cei pe langa care trec pe strada zilnic ma cunosc dar nu ma abordeaza asa cum a facut-o doamna respectiva atunci. Ego-ul ma indeamna sa cred ca la Galati, mai multi. Modestia ii da doua palme peste crestet ego-ului si il intreaba: Cine te crezi? Sa fii persoana publica naste un foarte interesant sentiment de placere, care, am senzatia ca, intr-o oarecare masura, provoaca dependenta. In acelasi timp, asta vine cu o pierdere de intimitate, cu o limitare a beneficiilor anonimatului. Sper ca fan-page-ul sa produca un pic mai multa dezbatere intre noi, astia de pe facebook, care suntem interesati de viitorul orasului asta. Si sper ca in felul acesta, prin dezbatere si schimb de idei, toata chestia asta, pe termen lung, sa ma faca sa spun "a meritat efortul"! Cer iertare familiei pentru momentul in care vreunul dintre ai mei va fi afectat negativ de ceea ce am inceput sa fac aici.


Despre blog

Imagineaza-ti ca faci ca un cocktail cu gust de administratie, urbanism, societate civila din Galati, ONG-uri, putina politica si antreprenoriat. Se amesteca totul cu poze cu labradori, DIY si se adauga cugetari adanci. Se presara foarte putina politica internationala si nu foarte multa economie, cat sa nu fie prea iute. Se bea doar seara, nu se amesteca decat eventual cu bere, si doar in locul special amenajat pentru conversatii inteligente.