10 realitati despre SIDEX si o poveste cu talc

foto: Presa Galati

Citisem undeva faptul ca la nivel global durata medie de viata a unui combinat siderurgic este de 35 de ani. Iata cateva realitati de la Galati:

1. Combinatul de la Galati a fost inaugurat in 1969, adica acum 47 de ani. (sursa)

2. Combinatul de la Galati avea in anii 80 - 90, 40.000 de angajati, acum are 6-7000 de angajati. (sursa)

3. Pe platforma SIDEX mai functioneaza un singur furnal si laminoarele, acesta nemaifiind practic un combinat cu flux integrat. (sursa)

4. In prezent se lucreaza cu program redus, uneori 4 zile din 7. (sursa)

5. Standardele de mediu ale UE obliga neutralizarea haldei de zgura pana in 2020, ceea ce este imposibil. Se va mai acorda un termen pana prin 2030. (sursa)

6. Minereul de fier este importat din alte tari precum Brazilia, India si din alte zone indepartate care, la randul lor, au industrie siderugica locala si fac parte din economii emergente. (sursa)

7. Industria siderurgica la nivel mondial este in declin, cei mai mari consumatori precum China sau SUA, reducand productia. (sursa)

8. Combinatul ArcelorMittal Galati a inregistrat in ultimii ani (din 2009) pierderi sau profituri foarte mici. (sursa)

9. Combinatul de la Galati implementeaza in continuare politici de plecari voluntare in valuri. (sursa)

10. SIDEX-ul in prezent este taiat si demolat bucata cu bucata. (sursa)

Cele 10 puncte de mai sus vorbesc de la sine, nu are rost sa adaugam vreun alt comentariu, interpretare, analiza. Am totusi curajul sa afirm faptul ca in 10 - 15 ani, Combinatul Siderurgic Galati va fi istorie.

Odata cu alegerile locale din acest an, administratia are obligatia de a incepe pregatirile pentru tranzitia catre o era economica galateana post-SIDEX.

Asa cum am mai scris aici, strategii exista, ele trebuie doar puse in aplicare repede si in parteneriat cu actualul management al grupului ArcelorMittal. Galatiul nu se mai poate baza in viitor pe otel ci trebuie sa isi transforme economia dintr-una monoindustriala intr-una multi-sectoriala, ce presupune ramuri cu valoare adaugata mare.

Un bun economist si pasionat de istorie din Galati, alaturi de care am avut mereu placerea sa lucrez la tot felul de strategii, un cititor avid si un partener de conversatie redutabil pe teme de dezvoltare locala, Romeo Matei, a postat pe contul de facebook urmatorul text, pe care il consider relevant:

"Povestea unui combinat siderurgic

Undeva la margine unei tari din Uniunea Europeana este un combinat siderurgic integrat. Orasul in care se afla aceasta fabrica este un port maricel. Capacitatea de productie este cam de 5 milioane de tone de otel pe an, dar ce produci trebuie sa si vinzi. Asa ca productia reala se invarte pe undeva in jur de 2 milioane de tone.

Patronul uzinei este un concern de origine indiana. Astazi este intre primele 500 de companii din lume, ca si capitalizare la bursa.

Cand te apropii de oras dinspre orasul vecin se vede uzina in toata splendoarea ei. Se poate spune ca este cel mai important monument din acest oras. Candva avea zeci de mii de angajati. Astazi mai sunt cateva mii. Prost platiti si descurajati.

Din pacate pentru acesti muncitori industria siderurgica este in declin. Moare. Acum, sub ochii nostri. Guvernul poate sa ajute cumva uzina. Poate sa ajute la scaderea costurilor cu energia.

Dar nu poate sa nationalizeze colosul. Nu poate sa-i acorde ajutoare de stat. Nu poate bloca importurile de tabla ieftina din China.

In lume se produce prea mult otel - asta-i realitatea. Cam 220 de kile de otel pentru fiecare adult, batran si copil. Pe an. Aproape 20 de kile pe luna. Si nu exista cerere pentru el. Se pare ca oamenii vor sa dea bani pe chestii din plastic, nu pe chestii de otel.

Patronul indian a incercat sa faca uzina rentabila. A investit o gramada de bani in ea. Dar adevarul este ca greu de tot sa faci bani din otel in Europa.

O solutie ar fi sa se taxeze importurile de otel chinezesc. Bun, le pui la chinezi taxe. Dar otelul din China este cumparat de fabrici europene, care il folosesc drept materie prima. Cu astia ce faci? Ei vor trebui sa inchida. Sau sa dea afara oameni. Ca sa faci tu otel scump in Europa. Cam nu-i corect.

De fapt otelul este astazi un produs prea simplu de facut. Banal. Oricine poate sa fabrice tabla.

Si acum ce facem? Este greu de crezut ca in cazul in care indienii esueaza, altii vor face treaba. Indienii sunt numarul unu in otel.

Combinatul siderurgic de mai sus se numeste "Port Talbot Steelworks". Patronul indian este colosul Tata Steel. Incepand de astazi uzina este de vanzare. Specialistii apreciaza ca valoarea de piata a combinatului este aproape de zero.

Viitorul portului Talbot nu este in otel."