marți, 31 ianuarie 2017

Despre liberalism, proteste, stat de drept si alti demoni.


Michel Foucault
Răspunsuri cu privire la ce se întâmplă în România, dar și ce este de făcut pe viitor pentru a evita abuzurile din partea statului, găsiți mai jos:

„Întrebarea esențială a liberalismului este dacă avem, cu adevărat, nevoie de guvernare. Liberalismul afirmă că se guvernează întotdeauna prea mult. Dar de ce ar fi, până la urmă, nevoie să guvernăm?Pentru că tocmai această guvernare este cea care garantează existența condițiilor de manifestare a libertății. Societatea civilă, adică acea comunitate umană bazată pe un contract de conviețuire, este cea care dă motivul apariției statului. În cadrul acestei societăți, indivizii trebuie sa își exercite libertatea nestingheriți. Cu toate acestea, este foarte probabil ca exercitarea acestei libertăți a unor indivizi să lezeze libertatea altora. În acest cadru este necesara o instituție care să limiteze libertatea individuală în cazul în care constată că aceasta pune în pericol libertatea semenilor. Această instituție este statul, iar liberalismul este rațiunea pentru care acțiunea acestuia trebuie limitată pe cât posibil, fără a fi, însă, anulată. 

Proteste Bucuresti, 2017
Polizeiwissenschaft (ştiinţa poliţiei) se ghida după principiul că „mereu guvernăm prea puţin”. Rolul acestei instituţii era de a se preocupa de problemele populaţiei, care trebuie să fie cât mai numeroasă şi mai activă pentru creşterea puterii statului. Principiul raţiunii de stat era cel care motiva intervenţii armate, controlul populaţiei şi instaurarea unei stări de excepţie dictate de suveran. Am arătat mai sus modul în care Foucault pune pe seama acestei raţiuni de stat însăşi apariţia conceptelor de bioputere şi biopolitică. Liberalismul, însă, se desparte total de raţiunea de stat, prin însăşi natura sa de apărător al libertăţilor individuale. Aici intervine tensiunea caracteristică a unui stat liberal: „Liberalismul nu este un vis care se izbeşte de o realitate, neizbutind să se înscrie în ea. El constituie un instrument critic cu privire la realitate: cu privire la o guvernamentalitate anterioară, de care încearcă să se desprindă; cu privire la o guvernamentalitate actuală, pe care încearcă să o reformeze şi s-o raţionalizeze în jos; cu privire la o guvernamentalitate faţă de care se opune şi căreia vrea să-i limiteze abuzurile.”

Astfel, Michel Foucault priveşte liberalismul nu ca pe o orientare economică, nici ca pe o ideologie, ci ca pe o „schemă regularizatoare a practicii guvernamentale”. Această regularizare se desfăşoară prin intermediul „domniei legii”. De aici, conexiunea intrinsecă dintre conceptul de stat de drept şi liberalism. Vom vedea, însă, şi modul în care statele de drept din zilele noastre reuşesc să reglementeze problema bioputerii şi dacă îşi stabilesc frâne în a o exercita asupra indivizilor liberi pe care îi guvernează.”

Michel Foucault în DE LA BIOPUTERE LA BIOTEHNOLOGIE, CĂTRE UN „VIITOR POSTUMAN”, de Alexandra TEODORESCU

...

duminică, 29 ianuarie 2017

Intelectual dar idiot

Am tradus acest articol scris de Nassim Nicholas Taleb, care reprezintă, de fapt, un fragment din „Skin in the Game” (Cu pielea în saramură). Am început să înteleg de ce Trump a fost ales președinte al USA, am și regăsit câteva raționamente circulare în care eu însumi am căzut  câteodată, ca de obicei, am regăsit o perspectivă provocatoare din punctul de vedere politic, și multe alte semne de întrebare.

Iar dacă ar fi fost un articol care să nu provoace nici o supărare sau revoltă, probabil că nici nu l-aș fi tradus. Fără acestea, suntem oricum, pierduți.

Ceea ce am văzut în toată lumea, din India, trecând prin Marea Britanie și până în Statele Unite ale Americii, este revolta împotriva unui cerc restrâns de oameni fără propria piele pusă în saramură (no skin in the game) “funcționărașicare se ocupă cu politicile publice, jurnaliști infiltrați, adică acea clasă de „experți” semi-intelectuali cu ceva școală la universități Ivy-League, de tipul Cambridge sau Oxford sau alte universități cu etichetă, care ne spun tuturor: 1. Ce să facem 2. Ce să mâncăm 3. Cum să vorbim 4. Cum să gândim ... și 5. Cu cine să votăm.

Dar problema adevărată este că în țara orbilor, chiorul e împărat: acești oameni, care se autodefinesc ca făcând parte din „intelighenția”, nu văd pădurea din cauza copacilor, adică nu sunt suficient de inteligenți nici măcar pentru a defini inteligența – astfel, cad în capcana raționamentelor circulare. Dar cea mai mare calitate a lor este capacitatea de a trece cu bine peste examene proiectate de alți oameni ca ei. Or, cu reviste de psihologie care reușesc să duplice 40% din rezultate, diete care se întorc la 180 de grade după jumătate de secol de fobie a grăsimilor, analize macro-economice care funcționează mai prost ca astrologia, numirea lui Bernanke, care nu avea habar despre riscuri și teste farmaceutice care dau rezultate în mai puțin de 1/3 din cazuri, oamenii au perfectă dreptate când încep să asculte mai degrabă de instinctele ancestrale sau de bunica (sau de Montaigne sau de alte feluri de înțelepciune clasică). Oricum toate astea au o reputație mai bună decât acești constructori ratați de politici publice.

Într-adevăr, se poate observa cu ochiul liber că acești birocrați academici care au senzația că ne pot conduce viețile, nu sunt nici măcar riguroși, nici în statistica medicală și nici măcar în construirea politicilor publice. Ei nu fac diferența între știință și scientism. De fapt, în mintea lor dependentă de imagini, scientismul li se pare mai aproape de adevăr decât știința. (De exemplu, este simplu să demonstrăm următoarele: mult din ceea ce oamenii de genul Cass-Sunstein-Richard Thaler – aceia care țin să ne împingă spre un anumit comportament  - consideră a fi „rațional” sau „irațional” (sau alte categorii ce indică o deviere de la un protocol descris sau prescris)  provine dintr-o înțelegere eronată a teoriei probabilităților și din cosmetizarea modelelor statistice de bază. De asemenea, sunt predispuși erorii, confuziei între „întreg” și agregarea liniară a componentelor acestuia, așa cum am văzut în capitolul dedicat regulii minorității.

...

Intelectualul idiot este un produs al modernismului, deci a luat avânt încă de la mijlocul secolului al-XX –lea și a ajuns la maturitate azi, alături de o altă categorie largă de oameni fără propria piele pusă în saramură care au reușit să pătrundă în viețile noastre. De ce? Simplu: în cele mai multe țări, statul este de 10 – 20 de ori mai mare decât era acum 100 de ani în ceea ce privește procentul din PIB. Intelectualul idiot este omniprezent în viețile noastre, dar se întâmplă foarte rar să fie văzut în afara unor sedii specializate: think-tank-uri, instituții media, universități –totuși, cei mai mulți dintre ei au slujbe reale fiindcă posturi pentru intelectualii idioți nu prea se găsesc.

Fiți foarte atenți la semi-eruditul care se consideră erudit. De cele mai multe ori, acesta nu detectează sofismul.

Intelectualul idiot este cel care îi consideră „bolnavi” pe cei care fac lucruri pe care el nu le înțelege, fără a-și da seama că înțelegerea sa este, de fapt, limitată. El crede că oamenii ar trebui să acționeze în propriul interes și, în același timp,  el le cunoaște interesul foarte bine ... mai ales dacă sunt „țărani” sau tipul de englez necizelat care a votat pentru Brexit. Când plebea ia o decizie care are sens pentru ea, dar nu are sens pentru el, îi numește pe acești oameni „needucați”. Ceea ce noi numim participare la viața politică, el numește în două feluri distincte: „democrație” când rezultatul se potrivește cu propriile convingeri și „populism” când plebea votează contrar convingerilor lui. În timp ce bogații cred în principiul „un ban, un vot”, umaniștii cred în „un om, un vot”, Monsanto crede în „un lobist, un vot”, intelectualul idiot crede în „o diplomă universitară Ivy League, un vot”. La care se adaugă câteva școli străine de elită echivalente sau niscaiva doctorate, pentru că prezența lor este necesară în club.
medium.com/incerto

Socialmente vorbind, intelectualul idiot este abonat la The New Yorker”. Nu înjură niciodată pe Twitter. Vorbește mereu despre „egalitatea raselor” și despre „egalitate economică” dar nu a fost niciodată la băut cu un șofer de taxi (dovedind iar că nu are  propria piele în saramură). Intelectualii idioți din Marea Britanie sigur au fost luați cu mașina de Tony Blair, la un moment dat. Intelectualul idiot modern a participat la cel puțin două conferințe TEDx sau a văzut cel puțin două conferințe TED, acasă, pe Youtube. Nu numai că a votat Hillary-Monsanto-Malmaison pentru că era votabilă, sau alt raționament circular de genul acesta, dar are impresia că cine nu a făcut asta este bolnav mintal.

Intelectualul idiot are în bibliotecă un exemplar din prima ediție din „Lebăda neagră” dar  confundă în continuare dovada absenței cu absența dovezii. Crede cu tărie că organismele modificate genetic sunt „știință” și că „tehnologia” nu e cu nimic diferită de reproducerea naturală, pentru că este predispus să confunde știința cu scientismul.

În mod curent, intelectualul idiot reușeste să utilizeze primul nivel logic corect, dar nu și pe al doilea (sau pe cele avansate), efectele acestora făcându-l total incompetent în situații complexe. Din confortul casei în care locuiește, în vreo suburbie, cu două garaje, a susținut „eliminarea” lui Gaddafi pentru că acesta era un „dictator” fără să conceapă că această „eliminare” aduce după sine „consecințe” (din nou – nu are propria piele în saramură, nu plătește direct pentru rezultatele obținute).

Intelectualul idiot s-a înșelat mereu cu privire la următoarele subiecte: stalinism, maoism, OMG-uri, Irak, Libia, Siria, lobotomii, planificare urbană, diete sărace în carbohidrați, aparate de gimnastică, economie comportamentală, grăsimi trans, freudianism, teoria portofoliului, regresiile liniare, Gaussianism, Salafism, modelarea dinamica echilibrului stocastic, proiectele imobiliare sociale, gena egoistă, modelele de previzionare a rezultatelor alegerilor, Bernie Madoff (înainte de prăbușire), valoarea profitului. Dar este convins că opinia pe care o are în prezent despre aceste subiecte  este cea corectă.

Intelectualul idiot este membru al unui club de discount în turism; dacă este sociolog, utilizează statistici dar nu știe cum sunt acestea derivate (ca Steven Pinker sau alți psiholofalasteri); când merge în Marea Britanie, participă la un festival literar; bea vin roșu cu carne de vită (niciodată alb); credea că grăsimea animală e rea pentru organism, dar acum s-a răzgândit; ia statine pentru că așa i-a prescris doctorul; nu înțelege ergodicitatea și, după ce îi este explicată, uită rapid de ea; nu folosește niciodată cuvinte din idiș, nici măcar în afaceri; începe învățarea unei limbi străine cu gramatica ei; are un văr care a lucrat cu cineva care o cunoaște personal pe Regină; nu a citit niciodată Frederic Dard, Libanius Antiochus, Michael Oakeshot, John Gray, Amianus Marcellinus, Ibn Battuta, Saadiah Gaon, sau Joseph De Maistre; nu s-a îmbătat niciodată cu niște ruși; nu a băut niciodată până în momentul în care cineva începe să spargă pahare (sau, preferabil, scaune); nu știe care e diferența dintre Hecate si Hecuba (ceea ce în brooklineză poate fi tradus prin „nu știe care e diferența dintre căcat și rahat”); nu știe că, fără a avea propria piele în saramură, nu există nicio diferență între intelectual și pseudointelectual; în ultimii cinci ani, a menționat de cel puțin două ori mecanica cuantică în conversații care nu aveau nicio legătură cu fizica.

Știe în orice clipă care este efectul cuvintelor sale asupra propriei reputații.

Dar avem un indicator și mai vizibil: nu ridică haltere.

Non-Intelectual Idiot
medium.com/incerto

Post scriptum

În reacțiile la acest articol, am descoperit că intelectualul idiot nu face diferența, când citește, între sensul propriu și satiră.

Post Post Scriptum

Intelectualul idiot crede că această critică înseamnă că toată lumea e formată din idioți, fără să își dea seama că propriul grup reprezintă doar o fracțiune dintr-o minoritate – dar nu îi place ca ceea ce i se cuvine să fie pus sub semnul întrebării și deși îi crede inferiori pe ceilalți, nu îi place deloc cand furtunul de udat grădina îl stropește pe grădinar (francezii ar numi asta arroseur arrosé”). De exemplu, Richard Thaler, partener al periculosului activist OMG, Ubernudger Cass Sunstein, a interpretat acest articol spunând că „nu există foarte mulți non-idioți care nu se numesc Taleb, nedându-și seama că oamenii ca el reprezintă mai puțin de 1% din populație.

Post - Post Post Scriptum

(Scris după rezultatul surpriză al alegerilor din 2016; articolul de mai sus a fost scris cu câteva luni înainte de evenimente). Alegerea lui Trump a fost atât de absurdă pentru intelectualul idiot, iar prăbușirea șablonului prin care el înțelege lumea a fost atât de mare, încât aceștia nu au găsit în manualele școlare instrucțiunile necesare cu privire la reacția potrivită față de eveniment. A fost exact ca la camera ascunsă, când cineva nu-și poate ascunde reacția când este luat prin surprindere, și scapă situația de sub control.

Sau, și mai interesant, imaginați-vă reacția unui domn căsătorit care se întoarce întâmplător, mai devreme, acasă și o găsește pe soția sa gemând în pat, cu un agent de pază (destul de masiv) deasupra ei.


Aproape tot ceea ce statisticienii, politologii, psihologii, intelectualii, oamenii de campanie, sociologii, consultanții, experții în „big-data” știau s-a dovedit a fi o farsă. Și așa, visul meu bolnav de a pune un șobolan în cămașa cuiva pentru a-i observa reacția (așa cum am descris în Lebăda neagră), a devenit realitate.”

. . .


SURSA: medium.com

Despre blog

Imagineaza-ti ca faci ca un cocktail cu gust de administratie, urbanism, societate civila din Galati, ONG-uri, putina politica si antreprenoriat. Se amesteca totul cu poze cu labradori, DIY si se adauga cugetari adanci. Se presara foarte putina politica internationala si nu foarte multa economie, cat sa nu fie prea iute. Se bea doar seara, nu se amesteca decat eventual cu bere, si doar in locul special amenajat pentru conversatii inteligente.