Am tradus acest articol scris de Nassim Nicholas Taleb, care reprezintă, de fapt, un fragment din „Skin in the Game” (Cu pielea în saramură). Am început să înteleg de ce Trump a fost ales președinte al USA, am și regăsit câteva raționamente circulare în care eu însumi am căzut câteodată, ca de obicei, am regăsit o perspectivă provocatoare din punctul de vedere politic, și multe alte semne de întrebare.
Iar dacă ar fi fost un articol care să nu provoace nici o supărare sau revoltă, probabil că nici nu l-aș fi tradus. Fără acestea, suntem oricum, pierduți.
”Ceea ce am văzut în toată lumea, din India, trecând
prin Marea Britanie și până în Statele Unite ale Americii, este revolta
împotriva unui cerc restrâns de oameni fără propria piele pusă în saramură (no
skin in the game) “funcționărași” care se ocupă cu politicile
publice, jurnaliști infiltrați, adică acea clasă de „experți” semi-intelectuali
cu ceva școală la universități Ivy-League, de tipul Cambridge sau Oxford sau
alte universități cu etichetă, care ne spun tuturor: 1. Ce să facem 2. Ce să
mâncăm 3. Cum să vorbim 4. Cum să gândim ... și 5. Cu cine să votăm.
Dar problema adevărată este că în țara
orbilor, chiorul e împărat: acești oameni, care se autodefinesc ca făcând parte
din „intelighenția”, nu văd pădurea din cauza copacilor, adică nu sunt suficient
de inteligenți nici măcar pentru a defini inteligența – astfel, cad în capcana
raționamentelor circulare. Dar cea mai mare calitate a lor este capacitatea de
a trece cu bine peste examene proiectate de alți oameni ca ei. Or, cu reviste
de psihologie care reușesc să duplice 40% din rezultate, diete care se întorc
la 180 de grade după jumătate de secol de fobie a grăsimilor, analize
macro-economice care funcționează mai prost ca astrologia, numirea lui
Bernanke, care nu avea habar despre riscuri și teste farmaceutice care dau
rezultate în mai puțin de 1/3 din cazuri, oamenii au perfectă dreptate când
încep să asculte mai degrabă de instinctele ancestrale sau de bunica (sau de Montaigne
sau de alte feluri de înțelepciune clasică). Oricum toate astea au o reputație
mai bună decât acești constructori ratați de politici publice.
Într-adevăr, se poate observa cu ochiul liber
că acești birocrați academici care au senzația că ne pot conduce viețile, nu
sunt nici măcar riguroși, nici în statistica medicală și nici măcar în
construirea politicilor publice. Ei nu fac diferența între știință și
scientism. De fapt, în mintea lor dependentă de imagini, scientismul li se pare
mai aproape de adevăr decât știința. (De exemplu, este simplu să demonstrăm
următoarele: mult din ceea ce oamenii de genul Cass-Sunstein-Richard Thaler –
aceia care țin să ne împingă spre un anumit comportament - consideră a fi „rațional” sau „irațional”
(sau alte categorii ce indică o deviere de la un protocol descris sau prescris) provine dintr-o înțelegere eronată a teoriei
probabilităților și din cosmetizarea modelelor statistice de bază. De asemenea,
sunt predispuși erorii, confuziei între „întreg” și agregarea liniară a
componentelor acestuia, așa cum am văzut în capitolul dedicat regulii minorității.
...
Intelectualul idiot este un produs al
modernismului, deci a luat avânt încă de la mijlocul secolului al-XX –lea și a
ajuns la maturitate azi, alături de o altă categorie largă de oameni fără propria
piele pusă în saramură care au reușit să pătrundă în viețile noastre. De ce?
Simplu: în cele mai multe țări, statul este de 10 – 20 de ori mai mare decât
era acum 100 de ani în ceea ce privește procentul din PIB. Intelectualul idiot
este omniprezent în viețile noastre, dar se întâmplă foarte rar să fie văzut în
afara unor sedii specializate: think-tank-uri, instituții media, universități –totuși,
cei mai mulți dintre ei au slujbe reale fiindcă posturi pentru intelectualii
idioți nu prea se găsesc.
Fiți foarte atenți la semi-eruditul care se
consideră erudit. De cele mai multe ori, acesta nu detectează sofismul.
Intelectualul idiot este cel care îi consideră
„bolnavi” pe cei care fac lucruri pe care el nu le înțelege, fără a-și da seama
că înțelegerea sa este, de fapt, limitată. El crede că oamenii ar trebui să
acționeze în propriul interes și, în același timp, el le cunoaște interesul foarte bine ... mai
ales dacă sunt „țărani” sau tipul de englez necizelat care a votat pentru Brexit.
Când plebea ia o decizie care are sens pentru ea, dar nu are sens pentru el, îi
numește pe acești oameni „needucați”. Ceea ce noi numim participare la viața
politică, el numește în două feluri distincte: „democrație” când rezultatul se
potrivește cu propriile convingeri și „populism” când plebea votează contrar
convingerilor lui. În timp ce bogații cred în principiul „un ban, un vot”, umaniștii
cred în „un om, un vot”, Monsanto crede în „un lobist, un vot”, intelectualul
idiot crede în „o diplomă universitară Ivy League, un vot”. La care se adaugă
câteva școli străine de elită echivalente sau niscaiva doctorate, pentru că
prezența lor este necesară în club.
medium.com/incerto |
Socialmente vorbind, intelectualul idiot este
abonat la „The
New Yorker”. Nu înjură niciodată pe Twitter. Vorbește mereu despre „egalitatea
raselor” și despre „egalitate economică” dar nu a fost niciodată la băut cu un
șofer de taxi (dovedind iar că nu are propria
piele în saramură). Intelectualii idioți din Marea Britanie sigur au fost luați
cu mașina de Tony Blair, la un moment dat. Intelectualul idiot modern a
participat la cel puțin două conferințe TEDx sau a văzut cel puțin două
conferințe TED, acasă, pe Youtube. Nu numai că a votat Hillary-Monsanto-Malmaison
pentru că era votabilă, sau alt raționament circular de genul acesta, dar are
impresia că cine nu a făcut asta este bolnav mintal.
Intelectualul idiot are în bibliotecă un
exemplar din prima ediție din „Lebăda neagră” dar confundă în continuare dovada absenței cu
absența dovezii. Crede cu tărie că organismele modificate genetic sunt „știință”
și că „tehnologia” nu e cu nimic diferită de reproducerea naturală, pentru că
este predispus să confunde știința cu scientismul.
În mod curent, intelectualul idiot reușeste
să utilizeze primul nivel logic corect, dar nu și pe al doilea (sau pe cele
avansate), efectele acestora făcându-l total incompetent în situații complexe.
Din confortul casei în care locuiește, în vreo suburbie, cu două garaje, a susținut
„eliminarea” lui Gaddafi pentru că acesta era un „dictator” fără să conceapă că
această „eliminare” aduce după sine „consecințe” (din nou – nu are propria piele
în saramură, nu plătește direct pentru rezultatele obținute).
Intelectualul idiot s-a înșelat mereu cu
privire la următoarele subiecte: stalinism, maoism, OMG-uri, Irak, Libia,
Siria, lobotomii, planificare urbană, diete sărace în carbohidrați, aparate de
gimnastică, economie comportamentală, grăsimi trans, freudianism, teoria
portofoliului, regresiile liniare, Gaussianism, Salafism, modelarea dinamica echilibrului
stocastic, proiectele imobiliare sociale, gena egoistă, modelele de
previzionare a rezultatelor alegerilor, Bernie Madoff (înainte de prăbușire),
valoarea profitului. Dar este convins că opinia pe care o are în prezent despre
aceste subiecte este cea corectă.
Intelectualul idiot este membru al unui club
de discount în turism; dacă este sociolog, utilizează statistici dar nu știe cum
sunt acestea derivate (ca Steven Pinker sau alți psiholofalasteri); când merge
în Marea Britanie, participă la un festival literar; bea vin roșu cu carne de
vită (niciodată alb); credea că grăsimea animală e rea pentru organism, dar
acum s-a răzgândit; ia statine pentru că așa i-a prescris doctorul; nu înțelege
ergodicitatea și, după ce îi este explicată, uită rapid de ea; nu folosește
niciodată cuvinte din idiș, nici măcar în afaceri; începe învățarea unei limbi
străine cu gramatica ei; are un văr care a lucrat cu cineva care o cunoaște
personal pe Regină; nu a citit niciodată Frederic Dard, Libanius Antiochus, Michael Oakeshot, John Gray,
Amianus Marcellinus, Ibn Battuta, Saadiah Gaon, sau Joseph De Maistre; nu s-a
îmbătat niciodată cu niște ruși; nu a băut niciodată până în momentul în care
cineva începe să spargă pahare (sau, preferabil, scaune); nu știe care e
diferența dintre Hecate si Hecuba (ceea ce în brooklineză poate fi tradus prin „nu
știe care e diferența dintre căcat și rahat”); nu știe că, fără a avea propria
piele în saramură, nu există nicio diferență între intelectual și
pseudointelectual; în ultimii cinci ani, a menționat de cel puțin două ori
mecanica cuantică în conversații care nu aveau nicio legătură cu fizica.
Știe
în orice clipă care este efectul cuvintelor sale asupra propriei reputații.
Dar
avem un indicator și mai vizibil: nu ridică haltere.
Non-Intelectual Idiot medium.com/incerto |
Post scriptum
În reacțiile la acest articol, am descoperit că intelectualul idiot nu face
diferența, când citește, între sensul propriu și satiră.
Post Post Scriptum
Intelectualul
idiot crede că această critică înseamnă că toată lumea e formată din idioți, fără
să își dea seama că propriul grup reprezintă doar o fracțiune dintr-o
minoritate – dar nu îi place ca ceea ce i se cuvine să fie pus sub semnul
întrebării și deși îi crede inferiori pe ceilalți, nu îi place deloc cand
furtunul de udat grădina îl stropește pe grădinar (francezii ar numi asta “arroseur arrosé”). De exemplu, Richard
Thaler, partener al periculosului activist OMG, Ubernudger Cass Sunstein, a
interpretat acest articol spunând că „nu există foarte mulți non-idioți care nu
se numesc Taleb”, nedându-și seama că oamenii ca el reprezintă mai puțin de
1% din populație.
Post - Post Post Scriptum
(Scris
după rezultatul surpriză al alegerilor din 2016; articolul de mai sus a fost
scris cu câteva luni înainte de evenimente). Alegerea lui Trump a fost atât de absurdă
pentru intelectualul idiot, iar prăbușirea șablonului prin care el înțelege
lumea a fost atât de mare, încât aceștia nu au găsit în manualele școlare
instrucțiunile necesare cu privire la reacția potrivită față de eveniment. A
fost exact ca la camera ascunsă, când cineva nu-și poate ascunde reacția când este
luat prin surprindere, și scapă situația de sub control.
Sau, și
mai interesant, imaginați-vă reacția unui domn căsătorit care se întoarce
întâmplător, mai devreme, acasă și o găsește pe soția sa gemând în pat, cu un
agent de pază (destul de masiv) deasupra ei.
Aproape
tot ceea ce statisticienii, politologii, psihologii, intelectualii, oamenii de campanie,
sociologii, consultanții, experții în „big-data” știau s-a dovedit a fi o
farsă. Și așa, visul meu bolnav de a pune un șobolan în cămașa cuiva pentru a-i
observa reacția (așa cum am descris în Lebăda neagră), a devenit realitate.”
. . .
SURSA: medium.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumesc pentru comentariul adaugat. Foarte constructiv!